Povestire scurtă: Ultima masă de la barul de vinuri
O marți ploioasă, o masă liberă și doi necunoscuți care refuză s-o lase. O povestire romantică despre a spune da unei seri mici și neplanificate.
De Echipa YesTonite · · actualizat 18 noiembrie 2026 · 3 min de citit
O povestire scurtă. Oamenii și seara sunt inventați; senzația, sperăm, îți este cunoscută.
Ploua de la prânz, ploaia subțire de decembrie care nu pare mare lucru până când ți se strecoară pe după guler. Mara împinse ușa barului de vinuri din colț, iar aerul cald o învălui ca o îmbrățișare pe care n-o ceruse. Lumânări, murmurul domol a douăzeci de conversații, o tablă cu vinuri pe care nu știa să le pronunțe.
Își promisese că va ieși o singură dată săptămâna asta. Nu pentru cineva. Doar ca să stea undeva care să nu fie canapeaua ei.
Fiecare scaun de la bar era ocupat. În colțul din fund, sub o hartă înrămată a unui loc însorit, era o măsuță mică cu două scaune și o plăcuță mică de alamă: rezervat de la 21. Era 19:40. Se îndreptă spre ea.
La fel făcu și un bărbat într-un palton verde, ud, venind din direcția opusă.
Ajunseră în același moment și puseră amândoi o mână pe același scaun. Preț de o secundă, niciunul nu se mișcă.
Jumătate de masă
„Eu am fost aici primul”, spuse el, nu foarte convingător.
„Ai fost aici exact în același timp”, spuse Mara.
Se uită la plăcuță, apoi la bar, apoi la ea. Avea chipul cuiva care își promisese și el că va ieși o singură dată săptămâna asta.
„Poți să iei masa”, spuse el. „Sau jumătate din ea.”
Ar fi trebuit să spună nu. Era pe cale să spună nu. Ce i-a ieșit a fost: „Care jumătate?”
Se gândi serios. „Cea dinspre ușă. În caz că vrei să pleci.”
Ea o luă pe cealaltă jumătate.
Un pahar, apoi încă unul
Îl chema Theo. Se mutase în oraș în septembrie pentru o slujbă care se dovedise a fi mai ales tabele. Cunoștea trei persoane, iar două dintre ele erau colegi. Comandă cel mai ieftin vin roșu de pe tablă și recunoscu că nu știa ce e.
Ea îl comandă pe al doilea ca preț, ca să nu se simtă singur.
Vorbiră așa cum vorbesc necunoscuții când sunt destul de siguri că nu se vor mai vedea niciodată: sincer și puțin prea repede. Despre slujbă, despre oraș, despre prețul ridicol al umbrelelor într-un loc unde plouă cinci zile pe săptămână. El spuse că încă o cotea la stânga ieșind din bloc în fiecare dimineață, deși stația era la dreapta. Ea spuse că locuia aici de opt ani și tot nu avea un bar preferat.
„Ăsta ar putea fi”, spuse el.
„Nici nu știi ce bei.”
„Asta n-a oprit pe nimeni vreodată.”
Ora nouă
La nouă fără cinci, chelnerul se apropie cu chipul cuiva care trebuie să spună ceva neplăcut. Masa era rezervată. Patru persoane, o zi de naștere.
Mara întinse mâna după palton. Asta era înțelegerea; așa se terminau serile ca asta. O oră plăcută, o poveste de nespus nimănui.
Theo era deja în picioare. „Mai e un loc două străzi mai încolo”, spuse el. „Mic de tot. Fac supă și n-au niciodată plăcuță de rezervat, pentru că nimeni nu rezervă supa.”
Ea se uită spre fereastră. Ploaia se întețise, genul care face felinarele să pară moi.
„N-am umbrelă”, spuse ea.
„Nici eu. Sunt foarte scumpe pe aici.”
Alergară cele două străzi. Locul cu supă chiar exista, era cald și aproape gol. Rămaseră până când proprietarul începu să strângă scaunele în jurul lor, lucru pe care îl luară drept compliment.
După
Afară, ploaia se oprise. Rămaseră sub copertină un moment mai mult decât era nevoie.
„Aceeași masă marțea viitoare?”, întrebă Theo. „O rezerv eu de data asta. Pe toată.”
„Rezervă jumătate”, spuse Mara. „A mers.”
Se duse acasă cotind la dreapta, spre stație, și râse în hohote de nimic pe o stradă goală.
Unele dintre cele mai frumoase seri încep fără niciun plan, doar cu hotărârea de a ieși și de a spune da unui lucru mărunt. Dacă ai timp diseară, vezi cine mai iese în apropiere pe YesTonite sau găsește un loc călduros de unde să începi în ghidurile noastre de orașe.